Guvernul a aprobat scoaterea din circuitul agricol a 189 terenuri situate în extravilan și necesare pentru proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale ”Creșterea capacității de extracție zilnică în cadrul depozitului Bilciurești”.
Cometex, dezvoltator imobiliar de parcuri retail, parte din grupul Altex România, și-a majorat capitalul social cu un teren din intravilanul orașului Timișoara, cu o suprafață de 11.460 metri pătrați și evaluat de Colliers la 2,3 milioane de euro.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au finalizat vânzarea a 77 de hectare de teren în vestul României pentru echivalentul a 269.000 de euro. Vânzarea s-a făcut în baza acordului condiționat semnat în luna mai de danezi pentru vânzarea celor 1.675 hectare de teren pe care le dețin în vestul țării.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, închiriază 400 de hectare de teren în estul României, după ce, recent, au vândut teren în vestul țării.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au semnat o nouă tranzacție de vânzare, de această dată a 238 de hectare, dintr-un total de 1.675 hectare de teren în vestul României, cu echivalentul a peste 11,4 milioane euro.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au finalizat tranzacția de vânzare a 618 hectare, dintr-un total de 1.675 hectare de teren în vestul României, cu echivalentul a peste 11,4 milioane euro.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, anunță că au vândut 1.675 hectare de teren în vestul României, cu echivalentul a peste 11,3 milioane euro.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au semnat un acord condiționat pentru a prelua terenurile din România ale companiei daneze AIC, deținute prin intermediul firmei AISM, tranzacție care va fi parafată prin cedarea către vânzători a unui pachet de acțiuni în FirstFarms.
României i-a fost pus la dispoziție în mod gratuit un teren în Campusul Universitar Internațional din Paris, în vederea construcției unei Case a României, care să găzduiască studenți, artiști, profesori sau cercetători veniți la studii în Franța. Deși în bugetul din 2018 alocase fonduri pentru proiect, autoritățile de la București nu au făcut între timp nimic, așa că România a pierdut terenul, iar acum încearcă din nou să obțină o suprafață în campus.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au semnat o scrisoare de intenție privind preluarea AIC, ale cărei principale active sunt în România.
Nokia Networks România (fosta Alcatel Lucent România) și-a vândut sediul central din Timișoara către C.I.T. Grup, o firmă cu afaceri de 21,1 milioane de lei în 2017 din recondiționarea de echipamente IT. Conform datelor analizate de Profit.ro, tranzacția a fost semnată pentru 2,78 milioane de euro, fără TVA, din care 1,82 milioane de euro pentru clădiri.
Nokia Networks România (fosta Alcatel Lucent România) și-a vândut sediul central din Timișoara către C.I.T. Grup, o firmă cu afaceri de 21,1 milioane de lei în 2017 din recondiționarea de echipamente IT. Conform datelor analizate de Profit.ro, tranzacția a fost semnată pentru 2,78 milioane de euro, fără TVA, din care 1,82 milioane de euro pentru clădiri.